Oct
12
2011

Biblioteca

Alături de alte mijloace moderne, cartea rămâne cea mai sigură şi mai temeinică posibilitate de a pătrunde în tainele, cele mai diverse ale cunoaşterii umane, pentru ca elevii să facă faţă bogăţiei de ştiri, date, opinii, mesaje care sunt vehiculate astăzi răspunzând, astfel, cerinţelor, tot mai ridicate ale practicării diferitelor meserii sau profesii.

Biblioteca a fost concepută şi organizată ca un spaţiu al libertăţii gândului, absolut necesar în orice şcoală, cartea fiind nu numai un obiect, ci şi un mijloc eficient de circulaţie a informaţiilor, a culturii şi a tehnicilor moderne. S-a pornit de la ideea că, biblioteca furnizează, prin diverse forme şi pentru toate domeniile cunoaşterii umane, surse sigure de documentare, la diverse niveluri de înţelegere, răspunzând exigenţelor şi cerinţelor programelor şcolare.

Biblioteca liceului a luat fiinţă încă din 1958, odată cu fondarea Şcolii Profesionale şi cuprindea manuale şcolare, în valoare de 15.000 lei. Funcţia de bibliotecar a îndeplinit-o, până în 1975, doamna Ionescu Victoria, iar din 1975, până în prezent, a fost încredinţată doamnei Iorgulescu Maria.

Actualmente, biblioteca funcţionează în incinta liceului, la etajul II ( unde iniţial, a fost cabinetul de limbi străine şi biologie) Spaţiul destinat bibliotecii cuprinde: o sală de împrumut, o sală de lectură cu 8 locuri şi un depozit. Volumele sunt păstrate conform clasificării zecimale universale ( CZU).

Baza logistică a fost completată prin dotarea cu un calculator, conectat la Internet, care facilitează accesul profesorilor şi elevilor la diferite programe, absolut necesare pentru documentarea acestora, în alcătuirea referatelor ştiinţifice şi în pregătirea pentru examene şi bacalaureat. Biblioteca mai dispune şi de un televizor, o combină muzicală, cât şi de un catalog alfabetic, sistematic pentru cititori.

În martie 1975, avea un fond de carte cuprinzând 10.000 volume, jumătate reprezentată de manuale pentru şcoala profesională. Actualmente, datorită directorilor, care au sprijinit achiziţionarea de cărţi, din resurse proprii sau din venituri provenite de la bugetul statului, fondul de carte a fost mărit considerabil.

În momentul de  faţă   biblioteca şcolară dispune de 31.000 de volume ceea ce permite completarea pregătirii de bază şi favorizează instruirea în funcţie de interesul individual. Biblioteca şcolii are caracter enciclopedic, cu cărţi din literatura tehnică, multe fiind unicate şi solicitate de societăţile industriale din domeniu, dar şi beletristică, istorie, biologie.

Biblioteca a contribuit substanţial la pregătirea elevilor pentru concursurile pe obiecte şi meserii, precum şi pentru examenul de bacalaureat prin bibliografii.

vizitatori


Arhiva

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930